marți, 17 noiembrie 2009

Plagiatul

Plagiatul este însușirea și preluarea de informații, idei, păreri, fară a specifica sursa. Totuși plagiatul nu are sens în orice context ci numai în momentul în care datele sunt recompensate.
Conform acestei definiții majoriatea elevilor sunt adevărați plagiatori. Pană nu demult referatele ce le aveam de făcut pentru școală erau copiate de pe internet, de multe ori făra ca măcar să le citesc. Cu toate acestea ”munca” era răsplatită cu o notă de 10, fără ca cineva să ne reproșeze.
Acum însă ni s-a atras atenția la fiecare materie că plagiatul este o formă de furt care bineînțeles se pedepsește iar la noi în facultate chiar foarte aspru tocmai pentru a încerca stoparea acestui fenomen, iar pentru același lucru nu numai că nu aș lua 10 ci cel mai probabil nu aș intra în examen.
Pentru a evita plagiatul trebuie să invațam să cităm și să specificăm sursa de fiecare dată când folosim ideile altcuiva acordând importanță pentru munca fiecăruia.
Pe de altă parte consider că în cazul celor care descarcă cu ajutorul diferitelor programe muzică, filme etc. în categoria cărora mă înscriu și eu nu poate fi vorba de plagiat cum mulți consideră, excepție făcând situația în care se comercializează materialele conform aceleiași definiții.
Acestea sunt situațiile în care mă regăsesc eu plagiind.
Voi cum și de cîte ori ați plagiat?
Seară buna!

3 comentarii:

  1. Pirateria se deosebeste de plagiat prin faptul ca se refera la furtul unui produs comercial, dar nu si la insusirea ideilor continute de acestea. Plagiatul se refera la un furt intelectual si implica de multe ori si o inselatorie, prin ascunderea originii ideilor sau minciuna in privinta sursei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Elevii plagiaza de multe ori, crezand ca pacaleste profesorul cu o tema buna sau un referat reusit.De cele mai multe ori "pacalitii" sunt chiar ei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Plagiatori vor exista mult timp de acu. Mai rau este faptul ca nici nu stiu ca gresec facind asta.

    RăspundețiȘtergere